Răsplată pe măsura muncii, implicării şi talentului: Actorii de la "Alfaomega Art" premiaţi şi aplaudaţi la Bacău - Sabina DAMIAN , Ziarul Realitatea

24.10.2012 18:32

Răsplată pe măsura muncii, implicării şi talentului: Actorii de la "Alfaomega Art" premiaţi şi aplaudaţi la Bacău

Email Imprimare PDF

Ediţia a IV-a a Festivalului Naţional pentru Copii "Neghiniţă" care a avut loc zilele trecute pe scena Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău a reunit aproape 500 de  concurenţi. Complexitatea acestei competiţieii a crescut anul acesta, după ce organizatorii au decis ca secţiunilor existente, de artă darmatică, muzică uşoară şi dans să adauge secţiunea de muzică instrumentală.

La secţiunea artă dramatică, oraşul Piatra-Neamţ a fost reprezentat cu succes de trupa de teatru din cadul Asociaţiei "Alfaomega Art". Copiii şi tinerii din cadrul acestei trupe, coordonaţi cu dăruire şi profesionalism de Gina Gulai - actriţă a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ au dovedit, încă o dată, că sunt printre cei mai buni din ţară. Aceştia au participat cu monolguri la secţiunea individiual şi cu o spectacolul "Cindarella" la secţiunea grup. "Competiţa a fost acerbă, iar juriul format din Adrian Gazdaru, Firuţa Apetrei şi Florina Gazdaru a fost exigent. Drept dovadă, un singur concurent a primi zece pe linie, iar spre bucuria noastră acela a fost Claudiu Ladan, din cadrul trupei de teatru «Alfaomega Art». De altfel, prestaţia membrilor trupei a fost aplaudată de întreaga sală, iar în semn de apreciere juriul s-a ridicat în picioare", a declarat actriţa Gina Gulai, coordonatoarea trupei.

Munca, perseverenţa şi talentul copiilor şi tinerilor pietreni i-au determinat pe actorii Teatrului "Bacovia" să-l premieze pe Claudiu Ladan la secţiunea artă dramatică individiual şi să acorde Trofeul "Neghiniţă" întregii trupe. Pentru admiratorii şi susţinătorii acestor copii şi tineri, premiile primite nu au fost o surpriză ci o reconfirmare a talentului lor "modelat" de ani de zile de mâinile unei actriţe.

Anul acesta, trupa de teatru "Alfaomega Art" îşi va încheia participarea la festivaluri, în luna noiembrie, cu piesa de teatru "Ionuţ şi Măriuca", cea mai veche piesă a lor.